Norway: a blue dream

IMG_3380-2

[English version below]

Am o poveste despre un loc special. Un loc în care am ajuns aproape fără să-mi dau seama, dar care a căpătat dimensiuni fabuloase în sufletul meu: Norvegia. Ţara fiordurilor, a tunelurilor, a căsuţelor de lemn acoperite cu muşchi şi iarbă, a abrupturilor ameţitoare.

Am ajuns aici cu un bilet de avion foarte ieftin, cu un rucsac mare şi greu în spate, burduşit de conserve şi supe instant aduse de acasă, cu cort şi arzător de gătit şi cu un teanc mare de foi pe care tipărisem numele oraşelor prin care trecea traseul făcut de acasă. Pentru că autostop. Pentru că aflasem că e cea mai scumpă ţară şi pentru că eram hotărâtă totuşi să o cunosc. Şi uite aşa a început aventura în urma căreia aveam să mă îndrăgostesc iremediabil de acest loc. Şi să revin.

Primul contact a fost cu oamenii, oameni pe care îi asociam în mintea mea cu nordul şi cu frigul; nici pe departe! Incredibil de zâmbitori şi de prietenoşi, nu doar o dată m-au invitat în casa lor, nu doar o dată cei care m-au luat la autostop au făcut ocoluri special pentru a mă duce la punctul în care voiam să ajung şi îmi refuzau, zâmbitori, banii pentru traversările cu ferryboat-ul.

Natura. De unde să încep? De la drumurile prin munţi? Drumuri de sute de kilometri, pustii, traversând munţi, şerpuind printre gheţari şi lacuri glaciare, căzând prin ‘ace de par’ spectaculoase în văi aprupte şi fiorduri albastre. Ah, fiordurile! Dacă există cumva termenul de ‘beţie a albastrului’, atunci asta am simţit. E copleşitoare senzaţia când stai pe o stâncă şi îţi bălăngăni picioarele deasupra unui hău de 700 de metri. Şi totul în jur e albastru intens; munţii, lacul, chiar şi aerul de deasupra fiordului pare albastru.

Ploaia şi vântul sunt acolo, permanent. Dar ajungi să le accepţi şi să le înţelegi; fără ele nordul nu ar avea farmec. Sunt ca o respiraţie proaspătă. E un amalgam ciudat de sentimente, de bucurie, melancolie, apăsare, înălţare, creat de peisajele de o frumuseţe sălbatică, singurătate, vântul care suflă peste pajişti întregi de plante cu puf alb, ploaia măruntă care pare uneori că nu se mai opreşte.

Dar se opreşte.. iar atunci soarele inundă totul cu o lumină deosebită de tot ce ai văzut până atunci, o lumină caldă a latitudinii nordice. La un moment dat realizezi că e miezul nopţii iar tu priveşti un soare portocaliu care a inundat şi poleit fiordul, cum alunecă pe linia orizontului, uitând să mai apună. E vara nordică, în care noaptea ţine 2-3 ore şi e de fapt un soi de amurg.

Iar cascadele? Oh, cascadele Norvegiei m-au făcut tot timpul să mă gândesc la nişte cosiţe de zâne nordice, lungi şi albe, căzând înspumate de la sute de metri înălţime, făcându-te să te simţi atât de mic în faţa forţei copleşitoare a naturii. Zeci de cascade, sute poate, multe cărora nici localnicii nu le ştiu numele, se revarsă peste abrupturi, văi, drumuri, multe dându-şi întâlnire în cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei.

După ce ai privit fiordurile de sus, de la sute de metri, a venit momentul să vizitezi unul. E ca pătrunderea într-un sanctuar sacru; de acolo de sus priveai adâncul albastru şi liniştea; acum, aici, ai intrat în linişte şi măreţie. Ferryboat-ul alunecă încet printre stâncile verticale. Iar sunetul de semnalizare dat din când în când, sau ţipătul pescăruşilor ce ţi se rotesc deasupra capului, sunt parcă nişte confirmări ale liniştii pe care, în lipsa sunetelor, nu ai avea cu ce să o compari.

Aş mai putea povesti despre casele din scânduri de lemn, despre iubirea omului pentru natură, ce răzbate doar privind un perete al casei sale: piatră, lemn, muşchi. Despre cum se izbesc valurile Atlanticului de stâncile norvegiene sau despre muşchiul alb şi pădurile tăcute. Dar o să mă opresc aici şi o să te las şi pe tine să descoperi, pe îndelete, ţara fiordurilor, a soarelui de miază-noapte, a Aurorelor Boreale şi a oamenilor blonzi şi zâmbitori.

 

[English]

I have a story about a special place. A place where I came almost without realizing, but who became something fabulous to my soul: Norway. The country of fjords, tunnels, wooden houses covered with grass, breathtaking cliffs.

I came here with a very cheap plane ticket, with a large and heavy backpack, full with canned food and instant soup brought from home, with a tent, a camping stove and a stack of papers with city names. Because i planned to hitchhike. Because I found out it was the most expensive country, but I was determined, however, to see it. And so the adventure began, an adventure who made me fall deeply in love with this place. And to come back.

The first contact was with the people, people I was associating with northern cold; wrong! Incredibly friendly and smiling, they invited me into their homes, they made special detours to take me to the point I wanted to go and they refused, smiling, my money for the ferry crossing.

The nature. Where to begin? With the roads through the mountains? Hundred kilometers roads crossing mountains, glaciers and glacial lakes, leading to spectacular valleys and blue fjords. Oh, the fjords! If somehow the term of ‘blue madness’ exists, then that’s what I felt. It’s an overwhelming feeling when you sit on a rock and swing your legs over a 700 meters abyss. And all around is deep blue; the mountains, the lake, even the air above the fjord looks blue.

Rain and wind are permanently there. But you begin to accept and understand them; they’re part of the northern charm. They are like a fresh breath. It’s a strange mix of feelings of bliss, melancholy, pressure, enlightenment, created by theese landscapes of wild beauty, solitude, wind blowing across the Cottongrass plants, neverending rain.

But it stops .. and then the sun floods everything with a special northern latitude warm light. At some point you realize it’s midnight and you are looking at an orange sun slideing on the horizon, forgetting to go down. It’s the northern summer, when the night takes 2-3 hours and is actually a sort of twilight.

And the waterfalls? Oh, the Norwegian waterfalls made me think of some nordic fairies, with long blonde hair, falling from hundreds of meters high, making you feel so small in front of the overwhelming force of nature. Dozens of waterfalls flows over cliffs, valleys, roads, most of them reaching the most beautiful fjords of Norway.

After you have watched the fjords from the top, it’s time to visit one. It’s like entering a sacred sanctuary, covered in silence and grandeur. The ferry slips slowly through vertical cliffs and the only sound you hear is the seagulls’ cry.

I could tell you further about the wooden houses covered with grass, about the Norwegian Sea or the silent forests, but I’ll stop here and let you discover by yourself this amazing country.

Advertisements

15 thoughts on “Norway: a blue dream

  1. Finally I got to see the pictures – it was killing me, that darn connection. But it’s well worth it! Absolutely breath-taking! A blue, immense, soothing dream…

    Excellent work, sweetie! Hugs! 😉

      • What’s not to like? They’re perfect! 😉 Have I ever doubted you? 🙄

        I’ll get that video too a.s.a.p. and will watch it offline as with all others – you know, connection…

        If you ever get to move to Norway forever, please drop by, I’ll give you my heart to take it there with you, coz I feel it belongs to the great, blue, silent dream… 😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: